2022, un an important pentru Renault 5

Renault 5 este un model legendar încă din 1972. Un adevărat simbol al culturii pop, acest model mitic este un maestru al inovației. 50 de ani mai târziu, Renault 5 își sărbătorește aniversarea cu multe surprize inovatoare.

Povestea unui „Supercar”

Youtube este dezactivat. Permiteți cookie-urilor să acceseze conținutul video.
interior Renault 5

o creație a anilor 70

La sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70 societatea era în plină tranziție. Tinerii își doreau o schimbare. Voiau să fie relaxați, la modă și promovau egalitatea de gen. 

 

Renault, o companie receptivă, a fost atentă la schimbările societății. A gândit o gamă de modele care ținea cont de apariția clasei mijlocii și a dezvoltat un vehicul polivalent, cu un design original și nonconformist, destinat femeilor și tinerilor.

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

Design Renault 5

modelul „distractiv și prietenos”

Obiectivul proiectului 122 era să revigoreze segmentul mașinilor mici. A profitat de succesul modelului 4L, era în aceeași gamă de preț cu acesta și era asemănător din punct de vedere tehnic, dar avea o caroserie mult mai atractivă.

 

Stilul modelului R5 s-a făcut remarcat încă de la conturarea primelor linii, în timpul fazei de proiectare. Pierre Dreyfus, care se axa de obicei pe funcționalitate, a realizat imediat că, datorită formei rotunjite, atrăgătoare, proiectul 122 era „distractiv și prietenos”.

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

Lansare Renault 5

„Eu sunt Renault 5, să pornim la drum”

În ianuarie 1972 a avut loc un eveniment de lansare de mare amploare: Agenții au expus 1.920 de vehicule portocalii și verde deschis, decorate cu ochi pe faruri și autocolante cu bule pe uși, ce anunțau: „Eu sunt Renault 5, să pornim la drum”. În orașele mari din Franța au fost organizate parade la care oricine le putea testa.

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

Renault 5 70 de ani

„Supercarul” superstar al publicității

Renault 5 a devenit „Supercar” pornind de la o idee a lui Simone Guibert, Director Artistic la Publicis.

Canalele media au apreciat fenomenul și a început o campanie nemaivăzută. Renault 5 era peste tot: la radio, la televizor, în ziare, pe panouri publicitare. Prezentat mai degrabă ca persoană decât ca obiect, originalitatea campaniei l-a făcut să fie atrăgător pentru public. Un succes imediat!

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

renault 5 - familia anilor 70

micul protagonist al schimbării

Convențiile vieții de familie se schimbaseră complet. Femeile mergeau la lucru, călătoreau și aveau acum nevoie de un vehicul mic și polivalent.

 

Renault 5 a fost perfect pentru toate acestea și după lansare o treime dintre clienți erau femei. Mic, modular și încăpător, putea transporta cu ușurință 4 adulți sau un cuplu cu copii. În spate inginerii au proiectat un „loc sigur pentru copii”. Aici nu avea uși, iar geamurile nu se deschideau. În portbagaj puteai transporta tot ce aveai nevoie pentru activitățile zilnice.

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

 

renault 5 - versiuni colorate

„mașina pentru toată lumea”

Succesul modelului Renault 5 a depășit toate așteptările. După lansare, livrarea dura numai câteva luni. Aerul de noutate a atras clienții. De aceea, R5 era destinat tinerilor și celor cu spirit tânăr, cuplurilor cu copii și celor care purtau blugi evazați.

 

Nu se adresa unei singure generații, era mai mult decât o mașină mică, era „mașina pentru toată lumea”. De la modelul de bază la cel sportiv, de la versiunea cea mai elegantă la cea cu transmisie automată și tot așa, acest model deținea o variantă potrivită fiecărei categorii de clienți.

 

Între 1972 și 1985 au fost fabricate 5,5 milioane de exemplare. Vândut pe toate cele 5 continente, Renault 5 nu a fost doar modelul unei mărci, ci mașina unui deceniu!

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

 

renault 5 în Statele Unite

o carieră pe toate cele 5 continente

Modelul a avut un succes rapid în Europa. În momentul lansării, Renault 5 ocupa locul 2 la vânzări în Europa, fiind devansat doar de Fiat 127. Pe măsura apariției de noi versiuni, nu avea nicio intenție să se oprească aici și se pregătea să atragă noi utilizatori.

 

În 1975 Renault 5 a preluat poziția de lider, cu noua versiune spaniolă „Siete”. În anul următor a devenit cel mai bine vândut model Renault în străinătate.

 

În special în ultimii ani, vânzările de R5 din străinătate au reprezentant până la 60% din totalul producției. În 1980, versiunea cu 5 uși a fost al doilea cel mai vândut vehicul din lume!

Mesaje Renault - toate drepturile rezervate

PROTOTIP ELECTRIC RENAULT 5 E-TECH

Prototip electric Renault 5 e-tech

mai modern și electric ca niciodată

Odată cu lansarea propriului „Nou val (Nouvelle Vague)”, marca Renault a intrat într-o nouă eră. Devenind un standard în materie de tehnologie, service și energie, acesta aduce un suflu modern în industria auto europeană.

 

Prototipul electric Renault 5 E-Tech a fost prezentat în ianuarie 2021. El demonstrează dorința Renault de a promova automobilul electric în Europa, prin nota modernă de care beneficiază acest model popular. 

 

Prototipul Renault 5 este un vehicul urban compact și atrăgător, care propulsează unul dintre modelele celebre Renault în viitor, cu o versiune complet electrică.  Acesta păstrează natura distractivă și îndrăzneață, cu o culoare galbenă foarte „pop” și designul original și modern specific modelului R5. Ornamentele și materialele selectate sunt inspirate din lumea electronicii, mobilierului și sportului.

Youtube este dezactivat. Permiteți cookie-urilor să acceseze conținutul video.

Evenimente la aniversarea a 50 de ani de Renault 5

Siglă Renault 5 50 de ani

R5 își sărbătorește a 50-a aniversare

Pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări, Renault 5 te invită în trecut, prezent și viitor!

 

Vino alături de noi la aniversarea acestui Supercar fără vârstă. În program: creații și colaborări artistice, o privire spre trecut și expoziții, cu multe alte surprize în magazin.

 

Rămâi conectat!  Urmărește calendarul aniversării modelului R5 într-o lume colorată și „pop” pe paginile Renault din rețelele de socializare.