ITP

Alături de Renault, fiecare verificare tehnică devine mai simplă!

ITP - Renault Romania

când trebuie efectuată verificarea tehnică a vehiculului?

Datele verificărilor tehnice depind de data înmatriculării vehiculului sau de data verificării anterioare.

 

În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 aprobată prin Legea nr. 167/2003, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 40/2005 aprobată prin Legea nr. 373/2005, vehiculele rutiere înmatriculate pot fi menținute în circulație numai dacă se face dovada încadrării acestora în cerințele tehnice specifice privind siguranța circulatiei rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prevăzute în reglementările naționale (RNTR 1/2005), prin inspecția tehnică periodică.

ITP - Renault Romania

de ce să vin la Renault la verificarea tehnică?

Obligația efectuării inspecțiilor tehnice periodice precum și a respectării periodicității acestora în funcție de categoria vehiculului, revine deținătorului legal al acestuia.

 

Termenul pentru efectuarea primei inspecții tehnice periodice se socotește de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecție tehnică periodică, de la data celei precedente.

 

  • Prima verificare tehnică a vehiculului trebuie efectuată înainte ca vehiculul să împlinească 2 ani de când a fost pus în circulatie;
  • Verificările următoare se efectuează o dată la 2 ani.

Suplimentar, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 189/ 2005 aprobată prin Legea nr. 432/2006, „începând cu data de 01 Aprilie 2006, la împlinirea unui termen de 15 zile de la data expirării ITP sau a asigurării RCA, se suspendă de drept certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere aflate în aceasta situație."

 

„Suspendarea certificatului de înmatriculare se revocă de drept în cazul în care deținătorul vehiculului face dovada că la data instituirii suspendării îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege cu privire la asigurarea RCA și ITP."

Link-uri utile