Descopera RenaultAlianta Renault-Nissan si Daimler AG - parteneriat strategic

Parteneriat Renault - Daimler

Pe 7 aprilie a.c., Alianta Renault-Nissan si Daimler AG au semnat un parteneriat strategic, prin care vor imparti tehnologie si capital in urmatorii ani.

 

In urma acestui partneriat, Alianta Renault-Nissan va prelua 3.1% din Daimler, in timp ce compania germana va detine 3.1% din Renault si 3.1% din Nissan.

 

Colaborarea dintre cele doua grupuri implica o legatura stransa intre gamele subcompacte ale celor doi producatori, viitoarele generatii Renault Twingo si Smart Fortwo urmand sa fie scoase pe piata in paralel.

 

 

Alianta Renault-Nissan si Daimler vor scoate pe piata unitati diesel si pe benzina de cilindree redusa care vor fi utilizate pe Twingo si Smart, dar si pe viitoarele generatii ale modelelor A-Klasse si B-Klasse. De asmenenea, colaborarea dintre parti se va adresa si gamelor utilitare, Mercedes-Benz Vito urmand sa preia unitatile diesel si transmisiile corespondente ale aliantei Renault-Nissan.

 

"Daimler si Renault-Nissan isi combina interesele comune pentru a forma fundatia unei cooperari strategice de succes bazate pe un numar de proiecte concrete si atractive. Aptitudinile pe care le avem se completeaza reciproc foarte bine. Primul pas pe care il vom face cu efect imediat va fi imtarirea competitivitatii noastre in segmentele mici si compacte. Vom incerca, de asemenea, sa scadem emisiile de CO2 ale gamelor pe termen lung. Stim ca putem sa dezvoltam produse diferite pentru fiecare brand care sa se bazeze pe arhitecturi comune. Identitatile individuale ale brandurilor vor ramane neafectate", a declarat Dieter Zetsche, presedintele Consoliului de Administratie Daimler AG.

 

"Sinergiile cu Daimler ii vor permite aliantei sa economiseasca cel putin doua miliarde de euro in urmatorii cinci ani", a declarat Carlos Ghosn, presedintele aliantei Renault Nissan, in cadrul conferintei de presa in care cele doua parti au anuntat colaborarea. Aceeasi suma este valabila si pentru Daimler, astfel ca suma totala a economiilor pe care parteneriatul le va aduce pentru cei doi constructori este circa 4 miliarde de euro.