
Campionul de raliu Edwin Keleti a facut o adevarata demonstratie de forta cu noul model Renault Sport pe pista de la AMCKart
Vineri, 24 septembrie, noul Mégane Renault Sport a fost prezentat in premiera nationala pe pista de karting de la AMCKart, din Pipera (Bucuresti). La volan s-a aflat campionul grupei A si al categoriei doua roti motrice in Raliul Romaniei, Edwin Keleti, care a demonstrat ca noul Mégane RS nu are numai un design seducator, ci ofera si niste performante dinamice greu de egalat.
Desi pentru un astfel de test noul Mégane RS ar fi avut nevoie de mai mult spatiu, pe circuitul sinuos de la AMCKart si-a putut demonstra din plin calitatile: tinuta de drum exceptionala, manevrabilitate, stabilitate maxima in viraje foarte stranse, acceleratia de la 0 la 100 km in 6,1 secunde.
La finalul curselor, pilotul Edwin Keleti a declarat: "este o masina extrem de performanta si omogena, o evolutie logica a celeilalte generatii, cu foarte mult cuplu, putere in net progres, un sasiu excelent, frane pe masura, mai comoda, si cu o electronica bine gandita in trepte. O reusita!".
Noul Mégane RS este disponibil in Romania la un pret de lansare incepand de la 23.600 euro (TVA inclus), pentru motorul turbo pe benzina de 2.0 litri, cu o putere de 250 CP.
Noul model este propus in doua variante de sasiu: Sport, pentru placerea de a conduce cotidiana si Cup, pentru performante sportive, in special pe circuit.

Pe langa calitatile sportive, noul Mégane RS ofera si confortul cu care Renault ne-a obisnuit, o calitate deosebita a materialelor si finisajelor, tehnologie de varf care face viata la bord mai usoara (aer conditionat automat bi-zona, card "maini libere" cu inchidere la distanta, sistem audio "3D sound by Arkamys®" si diverse solutii de conectivitate) si intreaga expertiza Renault in materie de siguranta activa si pasiva (martori pentru centurile de siguranta ale celor 5 locuri, sistem de supraveghere a presiunii pneumatice, proiectoare directionale bi-xenon, senzor de lumina si ploaie, tempomat-limitator de viteza, ESP, AFU, structura cu deformare programata pentru absorbtia energiei in caz de soc, materiale cu elasticitate extrem de mare si sistemul SPR3 - Renault Protection a treia generatie).
O noutate pe Mégane RS, sistemul Renault Sport Dynamic Management este un instrument care permite soferului sa-si aleaga nivelul de asistenta electronica la condus, cu trei moduri: "On", modul automat care intra in functiune la pornirea motorului, si care implica ESP, ASR si AFU activate, "Sport", cu un ESP mai putin invaziv si "Off", pentru condus fara asistenta, in special pe circuit.
Un alt element inedit pentru aceasta categorie de vehicule este Renault Sport Monitor, un instrument util si eficient pentru cei care vor sa beneficieze de performantele sportive ale masinii. Inspirat direct din tehnologia de competitie, acesta permite transmiterea in timp real a informatiilor, cu ajutorul unor senzori. Informatiile sunt afisate pe ecranul central: indicatori ai nivelului de solicitare pentru principalele organe motrice: presiunea turbo, temperatura uleiului, nivelul de solicitare a franelor; indicatori de performanta a motorului: cuplu, putere; indicatori ai aceleratiilor laterale si longitudinale; cronometru; performanta vehiculului, cu memorare automata a celor mai bune performante.
Noul Mégane RS este produs in uzina Renault de la Palencia, Spania, pe aceeasi linie de asamblare ca Mégane berlina, Coupé si Sport Tourer.

